Există o melodie…

Există o melodie care acum se scurge
în mintea mea, în inima tot mai adânc.

Dar rămâne acolo, să-i dau voce eu nu știu…
dar rămâne acolo, să-i dau strălucire eu nu pot.

Dragă iubire a mea, nu te mai chinui cu mine,
am fost și eu pe punctul de a muri pentru tine.

Și dacă aș pleca, nu mă întreba de ce.

Există o melodie care ți-ar putea spune,
ce aș fi vrut să trăiesc, ce aș fi vrut să exprim,
și despre care, tu nu știi nimic.

Și probabil, niciodată nu vei ști,
și probabil, niciodată nu vei ști…

O piatră mică

El a venit pe mare în timp de război, a ieșit dintre valuri atingând după mult timp pământul. Imediat toți cei care l-au văzut pe uscat au observat umanitatea lui. Dar ea la privit direct în ochi, cei mai profunzi și visători ochi, plini de viață, și de îndată s-a îndrăgostit. A simțit cum i se deschid aripile când el i-a atins mâinile pentru prima dată, a simțit milioane de fluturi în stomac.

În acea noapte a udat fericirea cu lacrimi calde, lăsându-le să cadă în mare adăugând sare peste sare. Ea îi spune lui “-Tu ești dragostea vieții mele, toată viața mea este pentru tine!”, iar el îi răspunde “-Port o piatră mică în buzunar care construiește pace acolo unde nu există… O voi duce acolo unde mă va purta speranța, acea speranță care nu vrea să mă mai lase deloc. Voi purta această piatră mica cu toată greutatea ei, iar într-o zi poate își va găsi locul în care se va odihni pentru totdeauna.”

El a plecat să-și urmeze destinul purtat de vânturi puternice cu acea piatră mică în buzunar, părăsind-o. Ea s-a trezit noaptea târziu, fără el. A fugit spre mare și a privit spre cer cu lacrimi în ochi, strigând cu toată suflarea numele lui.

Lumini albe în ceață

Am încercat să te readuc aici, la mine, cu mine, prin orice mijloc, să te readuc aici cu orice preț. Am lăsat mereu aprinse lumini albe în ceață ca să nu te mai pierd, cât de inutil m-am apărat, eu care nu vroiam în niciun chip să cedez. Când mă gândesc că, mă hrăneam din tine cu bucăți mari, te respiram cu înghițituri mari, și de aceea încă îmi las urmele-mi în furia pe care n-ai urmat-o niciodată.

“Update” de la 34 la 35

Daaaa…! Azi este ziua mea. Fac 35 de ani și nu știu dacă să mă bucur sau nu, dacă să plâng sau să râd. Mă întreb câteodată cum de am putut fi atât de naiv încât să-mi pierd timpul numai cu persoane nepotrivite și profitoare. 10 ani din viață îi consider pierduți din start, din anumite puncte de vedere. Nu mai pun la socoteală și ce a fost după 2013, alea au fost doar relații scurte cu persoane…

Azi la 35 de ani lucrurile stau la fel, eu nu mă pot schimba și voi rămâne același om visător ca și până acum, un om care continuă să creadă în tot ceea ce este frumos și pur, în tot ceea ce înseamnă promisiune, angajament și fidelitate într-o relație. Aceasta este speranța care nu vrea să mă mai părăsescă deloc, și oricât aș vrea eu să o ignor ea este prezentă acolo în sufletul meu, tot timpul… atât cât a mai rămas din ele – și din suflet și din timp.